Parchetul din Bergamo (nordul Italiei) îl va audia pe şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, în cadrul unei anchete privind modul în care a fost gestionată epidemia de COVID-19, care a făcut peste 34.000 de morţi în Peninsulă, relatează miercuri agenţiile de presă italiene, preluate de AFP.

Magistraţii din Bergamo, care s-ar putea deplasa la Roma pentru a-l audia pe Conte, vor să asculte şi mărturiile a doi miniştri: Roberto Speranza de la Sănătate şi Luciana Lamorgese de la Interne, afirmă aceleaşi surse.

Parchetul din Bergamo, oraş martir din Lombardia şi epicentrul epidemiei din Italia, desfăşoară mai multe anchete distincte în legătură cu această tragedie.

Mai mult la agerpres.ro

Lasă un răspuns