Ajutoare medicale din Rusia au fost trimise, la finalul lunii martie, în Italia, parte a operațiunii Kremlinului intitulate ”From Russia with Love”.

Surse citate de Euractiv Bulgaria susțin că rușii au trimis acest ajutor antiCOVID-19 în Italia, că să spioneze o bază militară NATO.

Misiunea rușilor a început pe 22 martie și s-a încheiat în 7 mai. Potrivit unor experți în Apărare, „interesul rușilor s-a concentrat în mod ciudat pe o zonă apropiată bazei militare de la Ghedi, lângă Brescia, unde se crede că sunt amplasate bombe nucleare americane”.

Se pare că, atunci când Vladimir Putin a propus ajutorul premierului italian Giuseppe Conte, Rusia s-a grăbit să-l livreze pe cont propriu, fără a consulta însă și țara gazdă.

Ajutorul trimis de Rusia a constat în medici militari, experți în amenințări biologice, chimice și radioactive. De asemenea, a fost trimisă și tehnică rusă pentru studiul agenților patogeni din sol și suprafețe și decontaminarea acestora.

mai mult la   /universul.net/

Lasă un răspuns